CNPProductsPosition papersEconomyExpert-Grup: Provocările descentralizării fiscale

Expert-Grup: Provocările descentralizării fiscale

08.06.2011
Expert-Grup: Provocările descentralizării fiscale

Recent, Ministerul Finanțelor a dat publicității schița unui studiu axat pe problematica descentralizării fiscale. Autorii și-au propus drept obiectiv studierea oportunității reţinerii impozitului pe venitul persoanelor fizice şi juridice prin alocarea acestuia către bugetele unităților administrativ-teritoriale unde îşi are domiciliul sau reşedinţa subiectul impunerii. Vezi în continuare ce părere au analiştii de la Expert-Grup despre această iniţiativă.

Potrivit experţilor, colectarea  impozitului pe venit la locul de reședință prezintă o serie de avantaje, cum ar fi consolidarea autonomiei financiare a APL, în special a celor de nivelul I care în prezent sunt tratate inechitabil fiind dependente de criteriile politice de distribuire a veniturilor la nivelul raioanelor, creşterea calităţii serviciilor publice prestate la nivel local şi disciplinarea populaţiei în ceea ce priveşte perfectarea vizei de reşedinţă în localitatea în care aceştia domiciliază. Cu toate acestea, analiştii au identificat mai multe neajunsuri în studiul realizat de Ministerul Finanţelor.

Potrivit experţilor, descrierea metodologiei nu oferă suficiente date pentru a justifica costurile pe care le-ar implica modelul descris şi nu ia în calcul anumite tendințe care s-ar putea manifesta pe termen mediu și lung, cum ar fi faptul că Planul de activitate al Guvernului își propune să atingă către 2014 un nivel de 60% din declarațiile fiscale depuse online sau ipoteza că modernizarea infrastructurii rutiere în următorii 10 ani va genera și mai mulți navetiști. Experţii menţionează de asemenea că studiul aplică aceeași abordare față de două categorii diferite de subiecți ai impunerii – persoane fizice și juridice, pe când modalitatea de plată a impozitului este diferită și fiecare ar necesita soluții diferite. Printre alte neajunsuri ale studiului, experţii au enunţat şi lipsa analizei practicilor din alte țări.

Versiunea completă a analizei realizate Expert-Grup o puteţi găsi în ataşamentul articolului sau pe http://expert-grup.org/?go=news&n=190&nt=4

Sursa: http://unimedia.md