CNPWorking groupsEconomic DevelopmentNewsBNM continuă să-ţi ajusteze ratele de politică monetară la prognoze de criză.

BNM continuă să-ţi ajusteze ratele de politică monetară la prognoze de criză.

03.01.2012
BNM continuă să-ţi ajusteze ratele de politică monetară la prognoze de criză.

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei a decis în cadrul şedinţei din 29 decembrie 2011 să micşoreze rata de bază, rata la creditele overnight şi cea a depozitelor overnight cu 1 punct proncetual (p.p.). Potrivit BNM, hotărârea respectivă a fost luată având în vedere situaţia macroeconomică actuală din RM şi a mediului economic extern.

Potrivit BNM, în 2012 se vor accentua presiuni dezinflaţioniste generate de criza din zona euro şi de încetinirea creşterii economiei globale. Reducerea activităţii economice din regiune s-ar putea răsfrânge asupra economiei RM prin intermediul canalelor externe. Este posibilă o reducere a exporturilor către UE, dat fiind scăderea cererii externe, iar continuarea deprecierii monedei unice europene faţă de principalele valute străine ar diminua rentabilitatea exportului în zona euro pentru producătorii interni. 

Aceşti factori indică sporirea riscului de înregistrare în anul 2012 a unei creşteri economice mai mici decât cea prognozată anterior, iar procesul dezinflaţionist din anul următor se va accentua, atenţionează Banca Naţională. Aceste circumstanţe reflectă necesitatea relaxării politicii monetare a BNM pentru a evita înregistrarea unei deflaţii în următoarele 24 luni.

Astfel, având în vedere aceste persepctive, BNM a decis ca rata de bază aplicată la principalele operaţiuni de politică monetară pe termen scurt să fie redusă de la 9,5% la 8,5% anual. Ratele de dobândă la creditele overnight şi la depozitele overnight s-au stabilit la nivelul de 11,5% şi respectiv 5,5% anual.

În acelaşi timp, s-a decis menţinerea normei rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută la nivelul actual de 14% din baza de calcul. Această decizie ar fi fost luată în vederea asigurării condiţiilor monetare adecvate adaptării la volatilitatea şi incertitudinea mediului macroeconomic extern, la susţinerea procesului de creditare, precum şi la stimularea activităţii economice. 

Serviciul de Presă al BNM anunţă că următoarea şedinţă a Consiliului de administraţie cu privire la politica monetară va avea loc pe data de 26 ianuarie 2011.

Sursa: UNIMEDIA