CNPGrupurile de lucruSecuritate și politica externăȘtiriGrupul Vişegrad şi Ţările Baltice au evidenţiat progresele obţinute de Republica Moldova în parcursul său European

Grupul Vişegrad şi Ţările Baltice au evidenţiat progresele obţinute de Republica Moldova în parcursul său European

06.03.2012
Grupul Vişegrad şi Ţările Baltice au evidenţiat progresele obţinute de Republica Moldova în parcursul său European

Leanca_Vicepremierul Iurie Leancă, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a participat la 5 martie la Praga, la reuniunea informală a miniştrilor de Externe ai Grupului de la Vişegrad, Republica Cehă deţinînd Preşedinţia acestei structuri de cooperare regională.

La întîlnirea desfăşurată în format extins au fost invitate Ţările Baltice, Danemarca ce deţine în prezent Preşedinţia prin rotaţie a UE, şi statele Parteneriatului Estic, instituţiile europene fiind reprezentate de Catherine Ashton, Înaltul Reprezentat pentru afacerile externe şi politica de securitate, şi Comisarul pentru extindere şi politica europeană de vecinătate, Stefan Fule.

Abordînd în aspect retrospectiv, dar şi prospectiv, evoluţiile Parteneriatului Estic, Iurie Leancă a punctat dinamica pozitivă înregistrată în raport cu Republica Moldova într-un timp relativ scurt de la Summit-ul de la Varşovia. Exemple concludente în acest sens le constituie parafarea Acordului privind Spaţiul Aerian Comun cu UE, iniţierea negocierilor privind crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător şi concluziile pozitive ale Raportului Comisiei Europene de evaluare a progreselor în implementarea primei etape a dialogului privind liberalizarea regimului de vize.

În lumina progreselor Republicii Moldova în realizarea obiectivelor agendei sale europene, dar şi în spiritul Declaraţiei Summit-ului Parteneriatului Estic de la Varşovia, şeful diplomaţiei moldoveneşti a pledat pentru necesitatea elaborării Foii de Parcurs, care va identifica priorităţile dimensiunilor bilaterală şi multilaterală ale Parteneriatului pe termen scurt, pînă în al doilea semestru al anului 2013, în baza principiilor mai mult pentru mai mult şi al diferenţierii. În contextul segmentului multilateral al Parteneriatului Estic este deosebit de importantă, în viziunea Republicii Moldova, direcţionarea cooperării spre asigurarea conexiunilor de transport şi energetice cu UE.

În Declaraţia Comună aprobată la finele reuniunii ministeriale statele din Grupul Vişegrad, Ţările Baltice şi Danemarca îşi exprimă sprijinul pentru perspectiva europeană a statelor din Parteneriatul Estic şi remarcă în contextul cooperării bilaterale progresele obţinute de Republica Moldova în parcursul său european.

Pe marginea reuniunii, Iurie Leancă a avut întrevederi cu Comisarul Stefan Fule, dna Pia Olsen Dyhr, Ministrul pentru Comerţ şi Investiţii al Danemarcei, Milan Jezovica, Secretarul de Stat al MAE al Slovaciei. În cadrul acestora au fost abordate priorităţile ţării noastre în relaţiile cu Uniunea Europeană pentru anul curent, dar şi pe termen mediu avînd drept orizont temporar Summit-ul Parteneriatului estic ce se va desfăşura în toamna anului 2013 în perioada Preşedinţiei lituaniene a UE.

De asemenea, Iurie Leancă a participat la Consiliul Miniştrilor de Externe ai statelor membre ale Organizaţiei pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică - GUAM desfăşurat la Praga pe marginea reuniunii Grupului de la Vişegrad.

Sursa: www.moldpres.md