CNPProduseInițierea reformelorJustițieMembrii CNP participă activ în procesul de reformare a Procuraturii Republicii Moldova

Membrii CNP participă activ în procesul de reformare a Procuraturii Republicii Moldova

05.10.2012
Membrii CNP participă activ în procesul de reformare a Procuraturii Republicii Moldova

CNP (Consiliul Național pentru Participare) și organizațiile membre participă la procesul de reformare a Procuraturii Republicii Moldova din responsabilitate socială și susțin activ acest proces.

Ședinţa comună a reprezentanţilor Procuraturii Generale şi organizaţiilor membre ale Consiliului Naţional pentru Participare (CNP), care a avut loc astăzi, 5 octombrie 2012, vine să confirme angajamentul CNP de a contribui la îmbunătăţirea activităţii procurorilor.

Din partea societăţii civile, la ședința de astăzi au fost prezenți:

  • Sergiu Ostaf – Președintele CNP, Directorul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului (CREDO).
  • Efim Obreja – Expert Transparency Internaţional–Moldova, organizație membră CNP.
  • Vanu Jereghi - Coordonator Grupul de Lucru JDO al CNP, Directorul Institutului pentru Drepturile Omului (IDOM).
  • Ion Schidu – asistentul Grupului de Lucru Justiție  și Drepturile Omului al CNP.
  • Cristina Pereteatcu – Director Executiv Amnesty International Moldova, organizație membră a grupului JDO.
  • Ion Guzun - jurist la Centrul de Resurse Juridice.

Reamintim că, anterior, CNP a recomandat Procuraturii să:

  • Consolideze mecanismul instituțional de semnalare, analiză și tratare a influențelor ce se nasc în interiorul instituției date, dar și ale celor venite din afara instituției. Totodată să stabilească sancțiuni concrete și acțiuni penale pentru oricare încercare de influență asupra procurorului.

  • Să elaboreze și implementeze un sistem statistic electronic de evidență a tuturor dosarelor la fiecare etapă, care ar permite accesarea și urmărirea corectitudinii desfășurării actului de urmărire.

  • Să întărească abilitățile procuraturii de supraveghere a organelor care efectuează măsuri speciale de investigație.

Ulterior, drept urmare a studierii propunerilor parvenite din partea CNP, Procuratura Generală a decis includerea acestora în proiectul Programului de Dezvoltare Strategică (PDS) a Procuraturii Republicii Moldova pentru anii 2012-2014.

Consiliul Național pentru Participare (CNP) se angajează în continuare să susțină procesul de reformare a procuraturii și va urmări îndeaproape realizarea celor propuse!